paşi arhitectură şi Sacre Cœur
paşi arhitectură şi
Sacre Cœur
sunt totuşi o
piatră caldă, sau cum vrei tu, rece, albastră
udă
unele tălpi mă
apasă
îmi mărunţesc
măduva
(am purtat făină
în spate pe vremea când moara se afla la doi paşi de mama moşului)
nu ştiu cum e să
stai drept
cuvintele şi
vertebrele mele s-au ondulat odată cu
privirea aceea
mai sfredelitoare decât călătoria
cândva
deschidea făgaşe
transparente ca palatele de cleştar
pe care aveam
voie să umblu desculţă şi să cânt
acum
îmi spune că s-a
închis sezonul la arhitecturi imposibile
la filme mute şi
amintiri de la moară
sunt totuşi o
piatră
ondulată ascunsă
sfărâmicioasă pe la colţuri
tălpile de seară
fac amor peste
pielea mea tăbăcită
cele de iarnă
îmi alunecă
printre nuanţe şi umbre
nu mă dor nici
ochii, nici urechile, sângerez
erau tălpi care
ştiau
să zboare să cânte
şi să râdă în acelaşi timp
secolul era
acela, cu litere puţine
sunt piatra aruncată în cer
de cuvintele tale
cu inimă albă şi sfântă
A découvrir aussi
Inscrivez-vous au blog
Soyez prévenu par email des prochaines mises à jour
Rejoignez les 36 autres membres