lemondegala

nu spun nimic // fac linişte

uneori

îţi las gândul să cotrobăie prin mine

ca-n lada cu obiecte vechi rămase de la bunica

mă alint când adormi împachetat

în ia cu broderie neagră de catifea

nu spun nimic

fac linişte să nu te lovească bătaia inimii

te acopăr cu şalul alb croşetat de ea

îl miroşi cu nesaţ

ca-n prima zi când l-am ascuns sub pernă

nu spun nimic

fac linişte să nu te sperie respiraţia sacadată

îţi fur din palme pieptenul gri de os

devenise idol în ziua când l-am pus în păr

şi nu spun nimic

fac linişte să nu te zgârie firele albe

apoi îţi dezlipesc de pe buze

fotografii în alb negru din anii treizeci

în care bunica era fată cu cozi negre şi groase

şi nu spun nimic

fac linişte să nu te trezească îmbrăţişarea prea strânsă

linişte cu linişte

te prelingi în icoana pe sticlă

să nu spui nimic

se roagă bunica