lemondegala

hălăduiesc printre artificii

de parcă aş fi un cântec al lui joan baez

îmi iau rămas bun de la arhitecturi în lemn

îmi storc sufletele de partea lor domestică

ştiu că amintirile nu vor seca

scârţâie inima demarată în trombă

turată la maxim pe autostrăzile pariurilor

şi scoate fum cu adrenalină macerată în singurătate

zidurile în care ne-am ascuns

pofta de mâncare setea de viaţă şi urechea lirică

se dau la o parte cu tăceri glisante

o ultimă picătură de curacao

din care stoarcem metilenul pentru dezinfectat fidelităţi

peste pietre de redactare căptuşite cu nopţi şi cuvinte

ne privim nerostirile într-un raliu al fricii de identitate

coapse braziliene versus corduri îndepărtate

dragostea se revarsă în sens unic

din desuuri violete în paharul translucid

inima îşi zbate aripile de fereastră

până la zidurile scrijelite cu sânge maur

de mâini subţiate artificial

pline de o tristeţe sigură pe sine

mă dezbrac de ziduri

doar degetele înroşite

le ascund sub pernă

ia tot ce poţi din mine

înainte să mă hărţuiască noaptea

cu amprentele tale