lemondegala

lemondegala

maurul cu nelinişti violete / gala cu batiste de cleştar // mixmust cu dmc


maurul cu nelinişti violete / gala cu batiste  de cleştar

mixmust cu dmc

astăzi m-am gândit toată ziua la tine

mi-am dat seama de ce te iubesc special / mai altfel decât pe celelalte

tu esti chiar un răsărit de poezie şi lexic

 

tot astăzi mi-am dat seama că

nu e nevoie de un metru optzeci de adrenalină

ca să faci drumul de la paris spre tine însuţi

aş vrea să mă iubeşti

ca şi cum ai atinge tastatura

nelămuririi de a fi

 

(zâmbesc cu amoranină..)

 
poţi să râzi în voie

iubirea mea de tine e  imperturbabilă

 
zâmbesc de departe / atât de în / şi cu tine

ca o domnişoara de pension care ştie

că într-o zi tot o să-şi piardă virginitatea / dar niciodată sufletul

e mai mult decât pot duce

decât încape într-un suflet de păpuşă

dă pe dinafară şi mută munţii

 

neputinţa de a nu fi cu tine // într-un prezent continuu

îmi face inima un meteorit ce aşteaptă să cadă

peste europa şi calea lactee

 

prapastia pe care a format-o e încă fierbinte

 
uneori aş vrea să simt trăirile tale

să le mestec cu inima mea de departe de niciunde

să fiu mai mult decât cele cinci  simţuri ale tale

 
pe drum mă gândeam că am fi putut fi legaţi unul de celălalt

eram doar foarte lucid  foarte translucid

 
(şi suntem /  şi nu suntem)

mai mult decât o legatură de literă de text

la mine în cuvânt / înainte şi după

confirmăm realităţi care dor

 
nu mai sper / şi nu mai spun nimic

încerc să fiu un maur blând

 
noaptea încheie disertaţia

 
al tău maur /à votre gala


Découvrez Cat Stevens!


10/11/2008
2 Poster un commentaire

Inscrivez-vous au blog

Soyez prévenu par email des prochaines mises à jour

Rejoignez les 36 autres membres