lemondegala

lemondegala

nu mai am timp

 

 

altădată

 

iubeam

bărbați cu gust de ambră

îngeri cu aripi de ceară

umbre mușcate de lună

drumuri cu pași de păpușă

 

uneori

 

mă plimb pe mine prin mine

și-mi spun

trebuie să ascult dido

să citesc din nora

și să-mi fac alte fotografii

trebuie să gust vocile

și să mai cânt la pian

 

câteodată

 

bărbații au aripi de ceară

și îngerii mușcă din lună

iar umbre de pași de păpușă

le văd pe drumuri de ambră

 

iar eu

port sub piele o ladă cu gânduri

închisă imensă ruginită

gânduri rebele îmi fac răni adânci

gânduri nebune au chip în oglindă

dar sunt gânduri tandre ce le simt adânc

înfiorând

îmbrățișând

îmbătând

por cu por /suflare cu suflare

 

astăzi

 

din lada cu gânduri

nu mai răzbate nimic

doar liniștea mai șoptește

cu ritm de nălucă

mi-e dor

să te simt

să te cânt

să te-adun

în gânduri inocente pe sub piele

 

 

ș-apoi

 

nu-mi voi mai spune nimic

un pian îmi va cânta despre tine

și despre cum ar fi să ascult un descânt

 

și tot mai dor mi-este mie

și nu mai am timp să te simt

să te-alint

fără timp



09/11/2012
1 Poster un commentaire

A découvrir aussi


Inscrivez-vous au blog

Soyez prévenu par email des prochaines mises à jour

Rejoignez les 4 autres membres