lemondegala

maestra zborului

credeai că nu te-am văzut

cuibărindu-ţi tălpile în sufletul meu

la plecare

ea încă poate vorbi despre asta la superlativ

cu toate măştile pe care le duce în pupilă

cuvintele din jur se rotesc în fantasme

dinspre prima literă înspre a treia silabă

totul are forţă statică, însă construieşte aripi

cineva îmi picură ceară pe suflet

spunând că tălpile lipite de suflet sunt aripi

un cuvânt uitat între falange

strigă cu glas de kissin-rachmaninov

„nimeni nu mai ştie de mâinile lui icar”

îmi desenez alte aripi fără urmă

de oase

de pene

numai celuloză şi cărbune

apoi uit să mai scriu

zgomotul paşilor din mine îmi şterge

privirile, amintirile

lebedele şi măştile

pe icar nu l-a învăţat nimeni

să zboare cu tălpi de hârtie în suflet